cosmogonia azteca

Lumea în care trăiesc oamenii de astăzi este cea de a 5-a, înaintea ei mai existând încă alte patru. De fapt, de fiecare lume este legată apariţia soarelui, care apare şi dispare în fiecare din cele patru lumi.
Prima lume este cea a soarelui „patru jaguar”, naui-Oceotl, care avea ca element central pământul iar ca zeu dominant pe Tezcatlipoca. Pământul era populat de uriaşi, care în cele din urmă au fost ucişi de jaguari.
Lumea a doua este cea a soarelui naui-Ehecatl, care avea în posesie vânturile iar ca zeu principal pe Quetzalcoatl. Lumea aceasta a fost ucisă de uragane, iar oamenii au fost transformaţi în maimuţe.
A treia lume este supusă soarelui naui-Quiahuitl, soarele ploii. De fapt, este vorba despre ploile de foc, iar zeul lor este Tlaloc. Lumea aceasta a fost distrusă de o ploia de foc, căzută din cer.
Lumea a patra este cea a soarelui naui-Atl, închinat zeului Chalciuitlicue, soţia lui Tlaloc, considerată zeiţa ploii. Oamenii acestei lumi au fost transformaţi în peşti, iar lumea a fost înnecată în apă.
Ultima lume, a cincea, cea de astăzi este cea a soarelui naui-Ollin, despre care se ştie că va fi distrusă prin cutremure. Ea s-ar fi născut în urma sfatului zeilor ţinut în câmpiile Teotihuacanului, unde zeii s-au strâns la sfat ca să creeze un al cincilea soare. Au hotărât să creeze soarele şi luna. Pentru a întrupa acest soare s-au prezentat doi zei Tecciztecatl şi Nanahuatl. Primul a oferit daruri bogate pentru a fi ales zeu în vreme ce al doilea a oferit cununa sa cu spini, pe care a purtat-o pe cap. Ca atare acesta din urmă a fost ales ca soare iar primul a fost ales ca lună . Tema cununii de spini este probabil simbolismul suferinţei şi a jertfei. Spinul este una din plantele cele mai des întâlnite, de vreme ce cactusul este plin de spini iar simbolul Mexicului de astăzi este acea acvilă ce stă pe cactusul cu spini şi mănâncă un şarpe.
Dar soarele Nanahuatl nu se mişca de pe cer ceea ce a dus la o supraîncălzire a pământului, care pricinuia dureri de cap zeilor. Atunci Quetzalcoatl a hotărât ca soarelui slăbit să i se confere „apa preţioasă”, adică sângele zeilor. Acest soare deci nu poate merge fără această hrană. Zeii au consimţit să fie sacrificaţi, în afară de Xolotl, fratele lui Quetzalcoatl, care în cele din urmă se lasă şi el ucis pentru soare, şi devine luceafăr, simbol al regretului de a fi murit. Fiecare zeu ce murea pentru a hrăni soarele se transforma într-o stea şi se aşeza pe cer. În cele din urmă şi Quetzalcoatl se aruncă în foc pentru soare, dar le spune oamenilor că va reveni.
După ridicarea zeilor pe firmamentul cerului, oamenii au înlocuit sacrificiul zeilor cu cel al oamenilor, deşi Quetzalcoatl le spusese ca ei să sacrifice animale şi nu oameni. Influenţa lui Huitzilopochtli în această direcţie a fost însă mai mare. Deci aztecii credeau că soarele se poate menţine pe cer doar în baza hrănirii sale cu acest „elemente euharistic”, „apa vieţii”, adică sângele uman.
Antropogonia Azteca - Omul a fost creat abia în al treilea rând, în urma a două încercări anterioare nereuşite. În prima încercare, oamenii au fost creaţi din lut, dar erau prea moi şi deci nu aveau stabilitate şi putere în picioare; a doua creaţie a omului, cea din lemn, îi făcuse pe oameni puternici în membre, dar aceştia nu aveau conştiinţă şi deci îi uitau foarte repede pe zeii care i-au creat. A treia creaţie este cea făcută din făină de mălai, care îi făcea pe oameni conştienţii şi clarvăzători, fiind superior zeilor. Ulterior, după ce le-a fost luată această superioritate, oamenii au devenit ceea ce sunt.
După distrugerea lumii a patra, Quetzalcoatl a luat oasele bărbaţilor şi ale femeilor ucişi, le-a pisat şi le-a amestecat cu propriul său sânge falic, după care a creat omul. Scopul creerii lui este tocmai această asigurare a vieţii soarelui, prin aducerea de jertfe, misiune la care a fost chemat, ca popor ales, aztecii.
În ceea ce priveşte locuinţele morţilor, există patru astfel de locuinţe:
- Mictlan, un fel de iad, unde sufletele sunt aduse de către un câine;
- Tlalocan, raiul lui Tlaloc, unde se află copii ucişi în cinstea lui, cei înecaţi sau trăzniţi, deoarece se considera că zeul îi chemase la sine pe această cale;
- Casa Soarelui, unde se găseau sufletele războinicilor (care ziua se puteau vedea sub chipul păsărilor şi al fluturilor) şi cele ale femeilor ce au murit la naştere.
În fine, cel de al patrulea rai era cel numit „Tărâmul grădinii”, un fel de rai al tuturor oamenilor care au fost drepţi în viaţă.